Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT cu 7 victime, în apropiere de Poieni. Două bărbați au decedat – FOTO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație s-a petrecut în această după-amiază, în jurul orei 18, pe DN1 E60, în comuna Poieni.

”Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe DN1 E60, în apropiere de localitatea Poieni. În accident au fost implicate un autotren şi un microbuz”, a transmis ISU Cluj. La faţa locului acţionează o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru ambulanţe SMURD şi trei ambulanţe SAJ.

Din primele informaţii, au rezultat 7 victime, iar uneia dintre acestea i se aplică manevre de resuscitare.

”Nu s-a impus activarea Planului Roşu de Intervenţie. Situaţia este în dinamică”, au mai transmis pompierii.

ACTUALIZARE 1: Victima a fost declarată decedată. Alte trei victime, conștiente și cooperante, vor fi transportate la spital de ambulanțe SMURD și SAJ.

ACTUALIZARE 2: Un microbuz cu 6 ocupanți și un ansamblu de vehicule au fost implicate în accident.

”Conform primelor verificări s-a constatat că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea autovehiculul înspre municipiul Oradea, după un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor+semiremorcă), condus din sensul opus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Gorj. Momentan, traficul rutier a fost întrerupt pe ambele sensuri. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat IPJ Cluj.

ACTUALIZARE 3: ISU Cluj arată că ”o alta victimă a intrat în stop cardio-respirator și se aplică manevre de resuscitare”. Ulterior, și aceasta a decedat.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER