Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT cu TREI MAȘINI IMPLICATE, în Urișor. Trei persoane au fost transportate la spital – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație s-a produs în această seară, în jurul orei 21:20, pe DN1C, la ieșire din Dej spre Baia Mare, pe raza localității clujene Urișor.

Potrivit primelor informații, în accidentul rutier din Urișor au fost implicate trei autoturisme. În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, două ambulanțe, dar și polițiștii.

O femeie și doi bărbați au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cu toții au suferit traumatisme cranio-cerebrale, iar la femeie există și suspiciunea unei fracturi de gambă. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Din fericire, viața lor nu e pusă în pericol.

Circulația rutieră s-a desfășurat cu dificultate până când polițiștii criminaliști au efectuat măsurători la fața locului.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier de pe DN1C.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER