Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT cu TREI VICTIME între Rugășești și Guga! Drumul nu era curățat de zăpadă – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu trei victime, s-a produs astăzi, în jurul orei 11:00, pe DC3, între localitățile clujene Rugășești și Guga, comuna Cășeiu.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism marca Volkswagen Golf, în timp ce se deplasa dinspre Rugășești înspre Guga, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil acoperit de zăpadă și gheață, într-o curbă, a derapat, a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu un capăt de podeț.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.

În autovehicul implicat în accident se aflau, în total, patru persoane. Trei femei, cu vârste cuprinse între 52 și 67 de ani – pasagere în autoturism, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost transportate la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Din fericire, conducătorul autoturismului a scăpat teafăr, nefiind necesar transportul acestuia la spital.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Vă reamintim, ieri, 16 ianuarie, o persoană a decedat și alte două au fost rănite după un accident produs pe un carosabil acoperit cu zăpadă, între Dej și Bobâlna, pe raza localității Răzbuneni. Detalii și imagini foto/video AICI!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER