Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT cu un mort și mai mulți răniți, în județul Cluj – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație, soldat cu o persoană decedată și mai mulți răniți, s-a produs în această după-amiază în localitatea clujeană Mera.

Alarma s-a dat în jurul orei 17.40, iar în urma apelului la 112 la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul ISU Cluj, o ambulanță, dar și polițiștii.

Salvatorii au găsit două autoturisme avariate, în care se aflau încarcerate trei persoane, dintre care una prezenta traume incompatibile cu viața.

”Au fost efectuate operațiuni de descarcerare, extragere și acordarea primului ajutor calificat pentru două femei și un bărbat care prezentau multiple traumatisme, erau în stare de conștiență și cooperanți. Aceștia au fost preluați de către echipajele SMURD și SAJ în vederea transportului la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Cluj.

Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE: ”Un conducător auto în vârstă de 26 de ani, din comuna Baciu, care se deplasa pe DN1F înspre Cluj-Napoca, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe sensul opus al părții carosabile și intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din localitatea Turea. Din nefericire, în urma impactului, a rezultat decesul tânărului de 28 de ani.

Conducătorul în vârstă de 26 de ani, precum și o tânără de 22 de ani, din Apahida, pasageră în autoturismul condus de acesta au fost conduși la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Alături de aceștia, a fost transportată și pasagera din autovehiculul condus de tânărul de 28 de ani, respectiv o femeie de 23 de ani, din comuna Gârbău. Polițiștii au procedat la testarea tânărului de 26 de ani cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a informat IPJ Cluj.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER