Eveniment
ACCIDENT ÎN DEJ. Un tânăr de 19 ani s-a răsturnat cu mașina în șant – FOTO
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișUn accident de circulație s-a petrecut în această dimineață, în jurul orei 4:00, pe strada 1 Mai din municipiul Dej.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, înmatriculat în județul Cluj, în timp ce se deplasa dinspre centrul municipiului Dej înspre Cluj-Napoca, ajuns pe strada 1 Mai, din cauze încă necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și a ajuns cu roțile în sus, într-un șanț.
Din fericire, șoferul a scăpat cu răni ușoare, un miracol făcând ca mașina să se oprească la doar câțiva centimetri de o țeavă de gaze.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu o autospecială de descarcerare, polițiștii, dar și un echipaj SMURD, care l-a transportat pe tânăr la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
În urma cercetărilor, oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.