Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT GRAV în Cluj. Un bărbat nu a mai putut fi salvat și medicii au declarat decesul – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 15:50, la ieșire din localitatea Feleacu, județul Cluj.

Din primele informații, un conducător auto în vârstă de 68 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe DN1C, pe fondul neadaptării vitezei, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat de 27 de ani.

În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Avram Iancu” Cluj, mai multe echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.

Șoferul în vârstă de 68 de ani a fost descarcerat de către pompierii clujeni. Victima a fost găsită în stop cardiorespirator, iar salvatorii au efectuat manevre de resuscitare. Celălalt conducător auto a fost și el consultat medical, însă nu prezenta traumatisme severe.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE ora 17: Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, bărbatul de 68 de ani, din Feleacu, nu a mai putut fi salvat și s-a declarat decesul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER