Eveniment
ACCIDENT în Sălișca. Un motociclist este inconștient. Fără permis, el s-a izbit de o autoutilitară – FOTO
Publicat acum
6 lunipe
Un grav accident de circulație s-a petrecut în această după-amiază, în jurul orei 16:30, pe DC2, pe raza localității Sălișca, comuna Câțcău.
În accident au fost implicate o motocicletă și o autoutilitară. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat o ambulanță, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.
În urma accidentului, conducătorul motocicletei a suferit multiple traumatisme.
”Tânărul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost găsit în stare de inconștiență, fiind ulterior intubat și ventilat mecanic de către echipajul SAJ. Bărbatul va fi transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a informat ISU Cluj.
ACTUALIZARE ora 18:30: ”Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat, de 30 de ani, din comuna Cășeiu, care conducea o motocicletă neînmatriculată, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior intrând în coliziune cu o autoutilitară ce se afla parcată pe marginea părții carosabile.
În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni grave și a fost transportat de urgență la spital, neputând fi testat cu aparatul etilotest.
Totodată, polițiștii au constatat că acesta nu poseda permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și vătămare corporală din culpă”, a precizat IPJ Cluj.