Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT grav la Negrilești. A fost solicitat elicopterul SMURD, victima e inconștientă

Publicat acum

pe

Un accident rutier s-a produs în această după-amiază în localitatea Negrilești.

Din primele informații, un tânăr aflat pe trotinetă electrică a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț.

”Victima este inconștientă, dar prezintă respirație”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

În urma apelului la 112, la locul solicitării a fost trimis un echipaj de prim ajutor SMURD. Ulterior, a fost alocat elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Târgu Mureș.

ACTUALIZARE:

Astăzi, 5 mai, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean și cei ai Secției 4 Poliție Rurală Beclean au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier în localitatea Negrilești.

Din primele date, un tânăr de 22 de ani din localitate, în timp ce se deplasa cu o trotinetă electrică pe o stradă din Negrilești, la intersecția cu Drumul Județean 170, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat într-un șanț.

Accidentul s-a soldat cu rănirea tânărului care a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

ACTUALIZARE 11 mai:

În continuarea verificărilor efectuate cu privire la accidentul rutier produs în localitatea Negrilești, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au extins cercetările cu privire la comiterea infracțiunilor de: conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

În fapt, în urma activităților investigative derulate pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 22 de ani din Negrilești, în timp ce conducea un motociclu neînamtriculat pe o stradă din Negrilești, la intersecția cu Drumul Județean  170 ar fi pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carisabile. Tânărul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

Totodată, după producerea accidentului și până la sosirea polițiștilor, tatăl acestuia, un bărbat de 48 de ani din localitate, ar fi transportat la domiciliu motociclul de la fața locului și l-ar fi înlocuit cu o trotinetă electrică.

În urma accidentului rutier, tânărul de 22 ani a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii din Beclean continuă cercetările pentru documentarea faptelor și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER