Ştiri din zonă
ACCIDENT în Apahida. Impact între două autovehicule, unul s-a răsturnat – FOTO/VIDEO
Publicat acum
6 anipe

Un accident de circulație a avut loc astăzi, puțin înainte de ora 12, pe strada Libertății din localitatea Apahida.
Din primele informații, în accident au fost implicate două autovehicule, iar în urma impactului unul dintre ele s-a răsturnat. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Avram Iancu”, echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.
ACTUALIZARE: Conform IPJ Cluj, ”o conducătoare auto în vârstă de 21 de ani, din comuna Apahida, în timp ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca înspre Apahida, pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 57 de ani, din comuna Pălatca, judeţul Cluj. În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale”.
Citește și:

INCENDIU la mănăstirea Cășiel, mai multe imobile au fost înghițite de flăcări – FOTO/VIDEO

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul












