Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT în Beclean. O mașină s-a făcut praf, după impactul cu un stâlp. O copilă a fost dusă la spital – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:10, pe Drumul Național 17, în localitatea Beclean.

Din primele informații, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din Josenii Bârgăului a părăsit partea carosabilă pe partea stângă și a colizionat un stâlp de electricitate și un chioșc. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii, un echipaj SMURD, o ambulanță, dar și polițiștii.

”Echipajele de interventie au găsit la locul indicat o familie cu 5 copii și doi adulți (părinții) în afara autoturismului, conștienți și cooperanti”, a precizat ISU BN.

O minoră de 12 ani, pasageră în autoturism, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Șoferul a fost testat alcoolscopic de către polițiști, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii accidentului rutier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER