Eveniment
Accident în Câțcău. O mașină scăpată de sub control a ieșit în afara șoselei – FOTO/VIDEO
Publicat acum
8 anipe
Un accident de circulație a avut loc în această noapte, în jurul orei 02:30, pe DN1C, pe raza localității Câțcău.
Din primele informații, șoferul unui autoturism marca Skoda, care circula pe DN1C dinspre Gâlgău înspre Dej, din motive încă necunoscute a pierdut controlul volanului, a lovit balustrada unui pod, s-a izbit de parapetul de pe marginea drumului, a rupt un indicator rutier și s-a oprit lângă un cap de pod, în afara părții carosabile. Tânărul în vârstă de 19 ani aflat la volan era singur în autovehiculul scăpat de sub control.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii dejeni și o ambulanță cu medic. Conducătorul auto (din comuna Cășeiu) a primit îngrijiri medicale la fața locului, în ambulanță. Acesta a avut mare noroc pentru că purta centura de siguranță.
Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier de pe raza localității Câțcău.