Conectează-te cu noi

Eveniment

Accident în CÂȚCĂU. S-au rostogolit cu mașina, patru persoane au ajuns la spital – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

accident-catcau-masina-rasturnata

Patru persoane din localitatea sălăjeană Fodora au ajuns la spital după ce au fost rănite într-un accident petrecut în această seară, pe DN1C, la ieșire din localitatea Câțcău.

Pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă, șoferul unui autoturism marca Skoda, care circula dinspre Dej înspre Baia Mare, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, s-a izbit de un mal de pământ, iar apoi s-a rostogolit de trei ori pe câmpul din imediata apropiere.

În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje de prim-ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, dar și polițiștii.

În autovehicul se aflau doi bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 23 și 56 de ani. Cu toții au reușit să iasă singuri din autoturism, imediat după ce autovehiculul în care se aflau s-a răsturnat în afara șoselei.

Patru dintre ei au fost transportați, cu politraumatisme, la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare, în timp ce o femeie a refuzat îngrijirile medicale.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul de pe DN1C.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER