Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT în Cluj! Minoră de 16 ani, lovită de mașină după ce a încercat să salveze o pisică – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, s-a produs duminică după-amiază, în jurul orei 17:25, pe strada Frunzișului din Cluj-Napoca.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 28 ani, în timp ce se deplasa dinspre cartierul Zorilor înspre cartierul Mănăștur, ajuns pe strada Frunzișului, a surprins și accidentat o minoră în vârstă de 16 ani, care a pătruns neregulamentar pe partea carosabilă, se pare pentru a salva o pisică care se afla pe marcajul dublu continuu ce separă sensurile de mers.

În urma apelului la 112, la fața locului a intervenit un echipaj SMURD, dar și polițiștii clujeni.

Personalul medical a preluat minora aflată în stare de conștiență, i-a acordat primul ajutor, după care a transportat-o la spital pentru investigații suplimentare.

Conducătorul auto a fost testat de oamenii legii cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauza se fac cercetări pentru a se stabili circumtanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Ioana

    2019-09-16 la 1:16:36 PM

    Si cu pisica ce s-a intamplat? :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER