Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT în Coldău. Un bărbat a fost transportat la CPU Beclean – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident rutier a avut loc astăzi la intersecția Drumului Național 17 cu Drumul Național 17D, între Beclean și Coldău.

Un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD de la Stația de Pompieri Beclean, dar și polițiștii au intervenit la fața locului.

”Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, conștient și cooperant, prezenta o leziune la un membru inferior. A fost transportat la CPU Beclean pentru investigații medicale amănunțite”, a informat ISU Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE: ”Din primele date, un autoturism condus de o femeie de 34 de ani din Gârbău, județul Cluj a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 40 de ani din Coldău. În urma accidentului, bărbatul de 40 de ani a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier”, au precizat oamenii legii.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER