Eveniment
ACCIDENT în Cuzdrioara. Fetiță de 12 ani, rănită de un șofer neatent – FOTO/VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Un accident de circulație a avut loc în această seară, în jurul orei 19:40, pe DN17, pe raza localității Cuzdrioara. O fetiță a ajuns la spital.
Din primele informații, șoferul unui autoturism marca Audi, înmatriculat în județul Maramureș, în timp ce se deplasa pe DN17, dinspre Dej înspre Bistrița, ajuns pe raza localității Cuzdrioara, a surprins și accidentat o fetiță în vârstă de 12 ani care traversa șoseaua. Conform martorilor, minora se afla pe trecerea pentru pietoni în momentul în care a fost accidentată de autovehicul.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat polițiștii dejeni, dar și o ambulanță cu medic de la Dej. Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a fost transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.
”La fața locului am găsit o victimă copil, conștientă, cu traumatism cranio-facial, afirmativ cu pierderea stării de conștiență, cu marcă traumatică la nivelul abdomenului, neputând exclude un traumatism abdominal”, a declarat medicul Mariana Baciu din cadrul Ambulanței Dej.
În urma testării cu aparatul etilotest, oamenii legii au stabilit că șoferul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Vișeul de Sus, nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier din Cuzdrioara.