Eveniment
ACCIDENT în Dej. Femeie inconștientă, rănită grav, după ce ar fi traversat neregulamentar
Publicat acum
2 anipe
Un accident rutier a avut loc azi-dimineață, în jurul orei 05:40, pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Dej.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Dej, care, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ecaterina Teodoroiu, ar fi surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 42 de ani, din Dej, aflată în traversarea neregulamentară a părții carosabile.
La fața locului s-au deplasat o ambulanță, pompierii din Dej cu autospecială cu modul de descarcerare, dar și polițiștii.
“Echipajele operative au găsit o femeie, în vârstă de aproximativ 40 de ani, în stare de inconștiență, și cu traumatisme grave. Victimei i-a fost acordat primul ajutor calificat și asistență medicală de urgență, după care a fost preluată de către echipajul SAJ și este transportată în aceste momente spre UPU Cluj pentru îngrijiri medicale”, a informat ISU Cluj.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
foto: imagine reprezentativă
Citește și:
Zi istorică pentru comuna Mica. S-a dat startul lucrărilor de introducere a rețelei de gaze – VIDEO
Dej | Maraton de colinde, la ”Arta”. Elevii școlilor din oraș și cunoscuți artiști locali, pe scenă
Victor Lazăr (LAPI Dej), pentru al doilea an consecutiv desemnat cel mai bun ANTRENOR la copii și juniori – FOTO/VIDEO