Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT în Dej. Tânăr aflat sub influența alcoolului, lovit de mașină. Rezultat pozitiv la Drugtest în cazul șoferiței de 19 ani – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident rutier s-a produs aseară, în jurul orei 23:55, pe strada C. D. Gherea din municipiul Dej.

Din primele date, polițiștii au constatat că o tânără de 19 ani, din municipiul Dej, care se deplasa cu autoturismul înspre strada Unirii, ar fi surprins și accidentat un tânăr de 19 ani, din același municipiu, aflat în traversarea regulamentară a părții carosabile, pe trecerea pentru pietoni. La fața locului au intervenit polițiștii dejeni și o ambulanță cu medic.

Conform IPJ Cluj, “în urma testărilor cu aparatul etilotest, tânărului i-a rezultat o concentrație de 0,51 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, rezultatul fiind pozitiv, fapt pentru care a fost condusă la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice”.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Reclamă
2 Comentarii

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Baluba

    2023-01-22 la 11:13:27 PM

    Tusea cu junghiul.

  2. Pingback: Topul celor mai citite știri din 2023 - Dej24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER