Ştiri din zonă
ACCIDENT în județul Cluj. Șoferul era încarcerat, cu capul prins între caroserie și sol – FOTO/VIDEO
Publicat acum
4 anipe
Salvatorii clujeni au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a răsturnării unui autocamion în afara părții carosabile, în apropiere de localitatea clujeană Gherogheni.
Alarma s-a dat în jurul orei 13, iar la locul solicitării au fost dislocate o autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță. Salvatorii au găsit camionul răsturnat în afara părții carosabile, la aproximativ 30 de metri față de aceasta, iar șoferul era încarcerat și cu capul prins între caroseria camionului și sol.
Pompierii au acționat pentru a stabiliza și ridica autovehiculul, astfel încât să nu agraveze leziunile bărbatului de aproximativ 60 de ani, după care au trecut la descarcerarea și extragerea acestuia din cabina camionului.
Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar apoi a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare. Aceasta era conștientă, însă prezenta multiple traumatisme.