Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT în Mica, impact între o autoutilitară și un autocamion destinat colectării deșeurilor – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident rutier a avut loc azi-dimineață, în jurul orei 09:35, în localitatea Mica.

Din primele informații, în accident au fost implicate două autoutilitare. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.

O persoană a fost evaluată de echipajul SMURD, fiind apoi transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.

ACTUALIZARE: ”Din primele cercetări efectuate a rezultat că, un tânăr, de 23 de ani, care conducea o autoutilitară înspre municipiul Dej, ar fi intrat în coliziune cu un autocamion, destinat colectării deșeurilor, ce se afla oprit pe marginea părții carosabile. În urma evenimentului, un pasager de 22 de ani, aflat în autoutilitară, a necesitat îngrijiri medicale. Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, a informat IPJ Cluj.

Nu uita să te abonezi GRATUIT la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi în timp real cele mai importante știri din Dej! Click AICI, apoi apasă ”Urmărește” (dreapta sus)!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER