Ştiri din zonă
ACCIDENT în Mintiu Gherlii, un copil a ajuns la spital
Publicat acum
2 anipe

Un eveniment rutier s-a petrecut aseară, în jurul orei 18:20, în localitatea Mintiu Gherlii.
Conform IPJ Cluj, din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 57 de ani, care conducea un autoturism înspre satul Pădurenii, ar fi pătruns pe sensul opus de mers după ce ar fi observat un autoturism oprit în afara părții carosabile, pe același sens de mers, timp în care un minor de 9 ani, care se deplasa cu bicicleta din direcția opusă, s-ar fi speriat și ar fi căzut pe acostament.
Ulterior evenimentului, bărbatul de 57 de ani și-a continuat deplasarea, fiind interceptat în scurt timp de polițiști. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Minorul a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Citește și:

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul

Mii de credincioși, în rugăciune la Nicula. Pelerinajul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai mari din România – FOTO/VIDEO












