Eveniment
ACCIDENT în Nireș, femeie transportată la spital – FOTO
Publicat acum
4 anipe

Un accident de circulație a avut loc în această dimineață în localitatea Nireș, comuna Mica.
Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dej, dar și polițiștii.
“Într-unul dintre autoturisme se afla o femeie care nu reușea să iasă din acesta. Salvatorii au folosit echipamentele speciale pentru a o extrage din autoturism fără a-i agava posibilele leziuni suferite și a fost predată echipajului SMURD pentru a fi transportată la spital. Femeia, în vârstă de aproximativ 40 de ani, era în stare de conștiență și era cooperantă”, a informat ISU Cluj.
Citește și:

INCENDIU la mănăstirea Cășiel, flăcări la mai multe imobile. Intervin pompieri de la Dej și Cluj-Napoca

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul











