Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT în Răscruci, două mașini implicate. Cum s-a produs evenimentul

Publicat acum

pe

Un accident rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 10:40, pe raza localității Răscruci.

În accident au fost implicate două autoturisme, însă din fericire nu au existat victime încarcerate.

”O femeie de aproximativ 30 de ani primește îngrijiri medicale, fiind conștientă și cooperantă. La fața locului acționează pompierii de la Punctul de Lucru Jucu, iar partea medicală este asigurată de către un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, respectiv un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a informat ISU Cluj.

Conform IPJ Cluj, ”conducătorul unui autoturism de 41 de ani, din municipiul Baia Mare, județul Maramureș, la pătrunderea pe DN1C dinspre un drum secundar, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din municipiul Turda. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER