Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT între Jucu și Apahida! O mașină a plonjat în miez de noapte peste sensul giratoriu – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu două persoane rănite ușor, s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 0:40, pe DN1C, între localitățile clujene Jucu și Apahida, în zona unui sens giratoriu.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism care se depasa dinspre Dej înspre Cluj-Napoca, din cauza vitezei excesive, a pătruns în sensul giratoriu, a trecut peste rondou și a plonjat în afara carosabilului.

La fața locului au intervenit în scurt timp pompierii din cadrul ISU Cluj cu două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD, o ambulanță, dar și polițiștii.

În urma impactului, doi ocupanți ai autoturismului, ambii în vârstă de aproximativ 40 de ani, au fost răniți ușor, aceștia reușind să iasă singuri din autovehiculul avariat.

La sosirea pompierilor, cele două victime erau consultate de către un echipaj SAJ aflat în trecere pe lângă locul evenimentului. Cei doi bărbați erau conștienți și prezentau diferite traumatisme la nivelul capului. Aceștia au fost ulterior preluați de ambulanțele SMURD și au fost transportați la spital.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Știre în curs de actualizare… Revenim cu detalii!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER