Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT la Bonțida! Un microbuz plin cu pasageri a ajuns în șanțul de pe marginea drumului

Publicat acum

pe

Un accident de circulație s-a produs în această dimineață, puțin după ora 11:00, pe DN1C, pe raza localității Bonțida.

Din primele informații, șoferul unui microbuz care efecuează transport de persoane, în timp ce se deplasa dinspre Dej spre Cluj-Napoca, ajuns pe raza localității clujene Bonțida, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se ulterior în șanțul de pe marginea drumului.

La fața locului au intervenit de urgență polițiștii din Gherla, mai multe echipaje de prim-ajutor, dar și un echipaj de descarcerare al pompierilor.

Se pare că autovehicul se aflau 13 persoane, iar trei au fost rănite. Victimele au fost transportate, în stare stabilă, la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate, până când polițiștii criminaliști au efectuat măsurători la fața locului.

Oamenii legii au demarat cercetări în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER