Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT la Cășeiu din cauza neacordării de prioritate! O persoană a fost rănită ușor – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită ușor, s-a produs luni dimineață, în jurul orei 07:00, la intersecția DN1C cu DN18B, pe raza localității Cășeiu.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 48 de ani, în timp ce se deplasa pe DN18B, dinspre Rugășești, ajuns la intersecția cu DN1C, din cauză că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism care se deplasa regulamentar dinspre Dej înspre Baia Mare, a intrat în coliziune cu acesta.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță, dar și polițiștii.

Salvatorii au găsit la locul producerii accidentului două autoturisme avariate și ocupanții acestora ieșiți.

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 48 și 64 de ani au fost consultați de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, dintre care unul în vârstă de 48 de ani a fost transportat la spital cu afecțiuni ușoare.

Pompierii au asigurat siguranța salvatorilor, măsurile de prevenire a incendiilor ca urmare a scurgerilor de lichide din motorul unuia dintre autoturisme și au sprijinit acordarea primului ajutor calificat”, transmite ISU Cluj.

Cei doi conducători auto, unul din Chiuiești și altul din Dej, au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că aceștia nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER