Eveniment
ACCIDENT la Cornești. O mașină s-a răsturnat, șoferul și un minor, la spital – FOTO
Publicat acum
2 lunipe

Un accident rutier s-a petrecut aseară, în jurul orei 21:50, pe DJ109B, în afara localității Cornești.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit tompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla cu o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.
Salvatorii au găsit un autoturism răsturnat, dar din fericire nu au existat victime încarcerate. Un tânăr de aproximativ 25 de ani, respectiv un minor de 15 ani, au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
ACTUALIZARE: ”Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un tânăr de 25 de ani, din comuna Cornești, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta, ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și un pasager, respectiv un minor de 15 ani, au necesitat îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a arătat IPJ Cluj.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.
Citește și:

Tragedie la ieșire din Cluj-Napoca spre Dej: o fetiță de 9 ani a murit, alți copii răniți grav în urma unui teribil accident – FOTO/VIDEO

Cel mai bun voleibalist român, fost la Unirea Dej, a semnat cu Asseco Resovia

Pacienții din Dej vor avea acces la „E-Sănătatea Mea”. Platforma adună istoricul medical, rețetele și serviciile decontate de CNAS












