Eveniment
ACCIDENT la Dej. Un autocamion a rupt un stâlp de electricitate
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișUn accident de circulație a avut loc aseară, în jurul orei 21:30, pe strada 1 Mai, din Dej, în apropierea Gării CFR Dej Călători.
Potrivit primelor informații, un autocamion care se deplasa dinspre strada Ion Pop Reteganu înspre Gherla, din cauze încă necunoscute, pe strada 1 Mai din Dej, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un stâlp aflat pe marginea părții carosabile.
În urma impactului, stâlpul de beton a fost pus la pământ, o bună parte din strada 1 Mai rămânând fără iluminat stradal. Din fericire, chiar dacă autocamionul a suferit avarii serioase, șoferul a scăpat doar cu o sperietură zdravănă.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, polițiștii, dar și un echipaj de la Electrica.
Oamenii legii urmează acum să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.
FOTO – Arhivă