Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT la Fizeșu Gherlii! Impact violent între o autoutilitară și un autotren – FOTO

Publicat acum

pe

FOTO – INFO Trafic jud. Cluj

Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită ușor, s-a produs sâmbătă, în jurul orei 11:40, pe DJ109C, pe raza localității Fizeșu Gherlii.

Potrivit primelor informații, conducătorul unei autoutilitare, un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Gherla, în timp ce se deplasa dinspre Fizeșu Gherlii înspre Gherla, din cauza vitezei excesive, într-o curbă a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și a colizionat frontal cu un autotren condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 34 de ani din localitatea Coldău, județul Bistrița-Năsăud.

La fața locului au intervenit în scurt timp mai multe echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.

În urma impactului, șoferul autoutilitarei a fost rănit ușor.

Ambii cconducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele indicând că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER