Ştiri din zonă
ACCIDENT la ieșire din Bonț. Un autoturism s-a răsturnat
Publicat acum
4 anipe
Un accident a avut loc aseară, în jurul orei 20, pe drumul județean DJ109D, în afara localității Bonț.
Din primele informații, conducătorul unei autoutilitare, în vârstă de 69 de ani, din comuna Bonț, care se deplasa pe DJ109D, în afara localității, în direcția Bonț spre Săcălaia, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers, peste marcajul longitudinal continuu, și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se angajase în efectuarea unei manevre de depășire peste marcajul longitudinal continuu.
În urma impactului, autoturismul a ieșit de pe partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 22 de ani și a unei persoane de 31 de ani, pasager în autoturism. Cele două persoane au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.