Eveniment
ACCIDENT la ieșire din Dej. O mașină s-a răsturnat, șoferul beat a fost reținut – FOTO
Publicat acum
5 lunipe
Un accident rutier a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:20, pe DN1C, la ieșire din municipiul Dej, în comuna Bunești.
Din primele informații, un autoturism a părăsit partea carosabilă, a ieșit în decor și s-a răsturnat pe plafon. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej – Punctul de Lucru Gherla cu o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.
”Au fost consultați doi bărbați, cu vârste cuprinse între 30 zi 50 de ani, în stare de conștiență și cooperanți”, a precizat ISU Cluj.
ACTUALIZARE: ”Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un autovehicul condus din direcția municipiului Dej spre municipiul Gherla, de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Dej, ar fi intrat pe sensul opus de mers, ulterior răsturnându-se în afara părții carosabile.
La testarea cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului auto a fost înregistrată alcoolemia de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.
În urma evenimentului a rezultat rănirea pasagerului, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Dej, ulterior fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
În baza probatoriului administrat de polițiști, pe numele conducătorului auto a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore”, a informat IPJ Cluj.