Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT la Mănăstirea provocat de un șofer băut. Mașina a ajuns cu roțile la deal – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Accident Manastirea sofer beat

Un accident de circulație, soldat cu o victimă, a avut loc în această seară, în jurul orei 21:10, pe raza localității Mănăstirea.

Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism marca Mercedes, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza localității Mănăstirea, comuna Mica, din motive încă necunoscute a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului, cu roțile în sus.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială, un echipaj SMURD, o ambulanță, dar și polițiștii.

În urma accidentului, o persoană din cele trei aflate în autovehicul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.

Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, care a relevat faptul că acesta a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, valoarea indicată fiind 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier petrecut în apropierea cimitirului din Mănăstirea.

ACTUALIZARE IPJ CLUJ:La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 21:00, pe DJ172 F, pe raza comunei comunei Mica, localitatea Mănăstirea, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a doi tineri.

Conform primelor cercetări, un tânăr de 18 ani, din judeţul Sălaj, în timp ce conducea un autovehicul pe direcţia Gherla – Dej, pe fondul neadaptării vitezei într-o succesiune de curbe, a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un mal de pământ, după care s-a răsturnat pe pavilion în şanţul aferent sensului său de deplasare.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului auto, precum şi a unei tinere de 17 ani, din Sălaj, pasageră în autovehicul. În urma verificărilor, s-a stabilit că şoferul se afla sub influenţa alcoolului, iar exercitarea dreptului de a conduce autovehicule îi era suspendată.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului, fără permis de conducere şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute de Codul Penal”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER