Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Accident la Reteag. Un copil de 3 ani a fost rănit – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Accident DN17 Reteag

Un accident de circulație a avut loc astăzi, pe raza localității Reteag, un minor în vârstă de trei ani fiind rănit.

Accidentul rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 17:00, pe DN17 pe raza localității Reteag, două autovehicule fiind implicate. Potrivit primelor informații obținute de la fața locului, accidentul rutier s-a petrecut pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers.

Un autoturism marca Ford, înmatriculat în județul Cluj, care se deplasa dinspre Dej spre Beclean, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Seat, înmatriculat tot în județul Cluj, care se deplasa în aceeași direcție de mers.

Potrivit martorilor, soferița care conducea autoturismul Seat a încetinit pentru că se apropia de o trecere pentru pietoni, moment în care a fost izbită puternic din spate de autoturismul Ford.

La fața locului au intervenit de urgență două echipaje de prim-ajutor de la Beclean, pompierii, dar și polițiștii.

În urma accidentului rutier, un minor în vârstă de 3 ani, care se afla în autoturismul care a produs accidentul, a fost rănit ușor în zona capului. Mama acestuia a refuzat însă transportul la spital.

Oamenii legii urmează acum să stabilească cu exactitate modul în care a avut loc accidentul rutier.


Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER