Conectează-te cu noi

Eveniment

Accident MORTAL în Bunești. Un bărbat a DECEDAT, iar doi se zbat între viață și moarte – VIDEO

Publicat acum

pe

Tragedie, azi-noapte, în jurul orei 04:30, în Bunești, pe centura ocolitoare a municipiului Gherla. Un bărbat și-a pierdut viața, iar alți doi sunt în stare critică, în urma unui teribil accident petrecut pe DN1C. De asemenea, încă două persoane au fost rănite.

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din Râșca, care circula dinspre Dej spre Cluj-Napoca, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un autovehicul care circula regulamentar din sens opus, condus de un tânăr de 18 ani din Bunești, comuna Mintiu Gherlii.

În urma impactului violent, un bărbat în vârstă de 59 de ani din Cluj-Napoca, pasager în prima mașină, a decedat. Alte două persoane au fost rănite grav și se află în stare critică. Este vorba de un bărbat de 27 de ani și unul de 29 de ani, ambii din Mintiu Gherlii. Din fericire, șoferii au fost răniți ușor.

La fața locului au intervenit mai multe ambulanțe de la Dej și Gherla, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.

Circulația în zonă a fost complet blocată pe perioada cercetărilor efectuate de polițiștii. Oamenii legii urmează acum să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut nenorocirea.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER