Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Accident MORTAL în Cluj. O mașină s-a răsturnat pe o pantă foarte abruptă – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident mortal a avut loc în această dimineață, în jurul orei 04:30, în localitatea clujeană Muntele Rece. Intervenția salvatorilor a fost extrem de dificilă.

Din primele informații, un autoturism s-a răsturnat pe o pantă foarte abruptă, la o diferență de nivel de aproximativ 150 de metri. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul ISU cu o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD, dar și polițiștii.

”Localizarea evenimentului a fost extrem de dificilă și a fost realizată în colaborare cu echipajele de poliție și jandarmi, care s-au implicat direct în intervenția salvatorilor. Accesul în zona accidentului a fost realizat pe timp de noapte și pe o ploaie torențială, fiind necesară urcarea pe o distanță de aproximativ 500 de metri a unei pante extrem de abrupte, cu echipamentele de descarcerare și salvare în mâini”, a informat ISU Cluj.

Pompierii au găsit autoturismul răsturnat pe o parte, cu un cablu de energie electrică înfășurat în jurul caroseriei și cu un bărbat de aproximativ 20 de ani încarcerat în acesta. Militarii au acționat pentru îndepărtarea cablului și pentru descarcerarea bărbatului, prin decopertarea totală a plafonului autoturismului.

Din păcate, traumatismele suferite de tânăr nu erau compatibile cu viața, nefiind posibile manevrele de resuscitare.

Alți doi tineri au primit asistență medicală de urgență de la salvatorii SMURD și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Aceștia erau conștienți și cooperanți.

Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE: ”La data de 13 iunie, în jurul orei 04:30, s-a produs un eveniment rutier soldat cu decesul unui tânăr, în satul Muntele Rece, comuna Măguri-Răcărau. Un conducător auto în vârstă de 21 de ani, din comuna Florești, în timp ce se deplasa pe versantul drept a DC 110, pe o suprafață de teren accidentat – proprietate privată, s-a răsturnat, rostogolindu-se pe o distanță de aproximativ 50 de metri. În urma evenimentul a rezultat decesul conducătorului auto. Totodată, alți doi tineri de 20, respectiv 22 de ani, au fost transportați la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, a transmis IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER