Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT MORTAL în Cluj. Șoferul unei mașini, proiectat pe drum. Salvatorii, neputincioși – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident mortal a avut loc azi-dimineață, în jurul orei 08:45, pe DN1-E60, în zona localității clujene Mărtinești.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 58 de ani, din Turda, care conducea autoturismul dinspre municipiul Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în șanțul din dreapta a direcției de mers. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, dintre care unul tip Terapie Intensivă Mobilă din municipiul Cluj-Napoca.

În urma impactului, șoferul a fost proiectat din autoturism pe partea carosabilă, iar din nefericire, echipajul medical a pronunțat decesul acestuia.

”Echipajele operative au găsit un autoturism avariat și un bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, în stop cardio respirator ce prezenta multiple traumatisme, întins pe carosabil, în afara autoturismului. Echipajele SMURD, alături de echipajul de pe autospeciala de descarcerare, au aplicat imediat manevre de resuscitare. Desi au fost continuate mai bune de 50 de minute, din păcate, aceastea nu au mai putut readuce semnalele vitale ale bărbatului”, a precizat ISU Cluj.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Traficul rutier pe sensul de mers Cluj-Napoca – Turda este blocat pentru intervenția echipajelor, fiind deviat pe DJ103M, prin localitățile Rediu – Aiton.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER