Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT MORTAL în Șintereag. O mașină s-a răsturnat în afara drumului – FOTO

Publicat acum

pe

Un grav accident de circulație, soldat cu o persoană decedată și alte trei rănite, a avut loc astăzi, în jurul orei 14:15, în localitatea Șintereag.

Din primele informații, un autoturism s-a răsturnat în afara drumului. În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul ISU B-N, un echipaj de prim-ajutor și unul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) din cadrul SMURD, precum și două ambulanțe de tip B2 și polițiștii bistrițeni.

În urma accidentului, un bărbat și-a pierdut viața, fiind găsit de către echipajele medicale cu leziuni incompatibile cu viața. Alte trei persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

ACTUALIZARE:Din primele verificări, pe drumul județean 151, între localitățile Șintereag și Blăjenii de Jos, un autoturism cu volan pe dreapta, condus de un tânăr de 32 de ani, din Bistrița, ar fi depășit un autoturism care circula pe aceeași direcție de mers, acroșându-l ușor, după care a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat de mai multe ori în afara părții carosabile.

În urma accidentului, un pasager în vârsta de 31 de ani, din Bistrița, a decedat. Conducătorul auto și alte două pasagere din același autoturism au fost răniți. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Se continuă cercetările de către polițiștii rutieri din Beclean pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc tragicul eveniment”, transmit reprezentanții IPJ BN.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER