Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT MORTAL în Ileanda! Doi dejeni, răniți în urma impactului – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Accident dejeni Mortal Ileanda salaj

Un grav accident de circulație, soldat cu un mort și trei răniți, s-a produs în această seară, în jurul orei 18:20, pe DN1C, pe raza localității sălăjene Ileanda.

Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism marca Volkswagen Polo, în timp ce se deplasa dinspre Dej spre Baia Mare, ajuns pe raza localității Ileanda, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca BMW, care se deplasa din sens opus.

La fața locului au intervenit echipaje de prim-ajutor din două județe (Cluj și Sălaj), pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ileanda cu o autospecială de descarcerare, dar și polițiștii.

În urma impactului violent, un bărbat în vârstă de 59 de ani, pasager pe locul dreapta față în autoturismul marca Volkswagen Polo, a fost grav rănit, acesta fiind găsit de salvatori în stop cardio-respirator. Personalul medical a trecut la aplicarea manevrelor de resuscitare dar, din păcate, în cele din urmă, bărbatul a fost declarat decedat.

Conform martorilor, bărbatul decedat mai avea 200 de metri până acasă. Acesta fusese la o înmormântare, într-o localitate învecinată, cu bicicleta, iar șoferul autoturismului în care se afla era o cunoștință a acestuia, care s-a oferit să-l transporte până acasă.

În cealaltă mașină se aflau doi dejeni, soț și soție, care se întorceau acasă de sărbători, din Italia. Mai aveau de parcurs 40 de kilometri până la destinație când s-a petrecut tragedia. Norocul lor a fost că purtau centura de siguranță.

Cei doi dejeni din BMW, dar și șoferul Volkswagenului au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Traficul rutier pe DN1C s-a desfășurat cu dificultate, pe fir alternativ. Oamenii legii au demarat cercetările în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul.

ACTUALIZARE: ”În jurul orei 17:35, pe DN1C, în localitatea Ileanda, un tânăr în vârstă de 32 de ani din comuna Ileanda, în timp ce conducea un autoturism dinspre Dej înspre Baia Mare, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 49 de ani din Dej.

În urma accidentului a rezultat decesul unui bărbat de 59 de ani din comuna Ileanda, pasager dreapta față în autoturismul care a pătruns pe contrasens, și rănirea gravă a celor doi conducători auto, respectiv rănirea ușoară a unei femei de 42 de ani din Dej. Conducătorul auto din Dej a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Șoferului de 32 de ani i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru Dej24.ro Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.


Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER