Ştiri din zonă
ACCIDENT MORTAL pe o stradă din Cluj! Un tânăr fără permis a dat peste doi pietoni aflați pe trotuar – FOTO
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișUn grav accident de circulație, soldat cu o persoană decedată și cu o alta rănită grav, s-a produs joi, în jurul orei 12:15, pe Calea Dezmirului din Cluj-Napoca.
Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism, un tânăr în vârstă de 18 ani, pe fondul neadaptării vitezei, într-o curbă, ar fi pătruns pe trotuar accidentând doi pietoni.
În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii.
Din păcate, unul dintre cei doi pietoni a decedat, celalalt fiind găsit de salvatori în stare gravă. După ce i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, pietonul aflat în stare gravă a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare. Potrivit IPJ Cluj, bărbatul decedat avea 27 de ani și era din județul Iași, iar bărbatul aflat în stare gravă are 47 de ani și este domiciliat tot în județul Iași.
În urma cercetărilor preliminare efectute de către polițiști s-a stabilit că tânărul care se afla la volan nu este deținător de permis de conducere.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.