Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ACCIDENT pe centura Vâlcele-Apahida. O mașină s-a răsturnat – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație a avut loc în această dimineață pe centura Apahida-Vâlcele.

Din primele informații, un bărbat în vârstă de 30 de ani, care se deplasa dinspre Apahida înspre Valcele, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, respectiv curbă la stânga și carosabil acoperit cu polei, a pierdut controlul autovehiculului, a părasit partea carosabilă și a ajuns în șanțul de colectare a apelor pluviale, unde s-a răsturnat pe plafon.

În urma apelului la 112, la fața locului au intervenit două autospeciale din cadrul ISU Cluj, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.

O femeie în vârstă de 32 de ani – pasageră pe locul din dreapta față – a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, aceasta a fost transportată (în stare de conștiență) la UPU Cluj pentru investigații suplimentare.

Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultul fiind negativ. Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER