Eveniment
ACCIDENT pe strada 1 Mai din Dej, mai multe autovehicule implicate – FOTO
Publicat acum
8 lunipe

Un accident rutier, în care au fost implicate mai multe autovehicule, a avut loc astăzi, în jurul orei 15:30, pe strada 1 Mai din municipiul Dej.
Din primele informații, un tânăr de 21 de ani, din Dej, care conducea un autoturism în direcția municipiului Cluj-Napoca, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de celelalte autovehicule și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, ulterior fiind proiectat în alte două autoturisme aflate pe sensul său de deplasare.
Din fericire, în urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Oamenii legii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a petrecut accidentul.


Citește și:

Dejul a petrecut pe cinste: Zilele Municipiului au adunat mii de oameni în centrul orașului! – FOTO/VIDEO

Au împlinit 50 de ani de căsătorie și au fost sărbătoriți la Dej | NUNȚILE DE AUR – FOTO

Start spectaculos pentru Zilele Municipiului Dej 2026. Anda Dimitriu, Andrei Bănuță și VUNK au urcat pe scenă în prima seară – FOTO/ VIDEO












