Eveniment
ACCIDENT pe strada Bistriței din Dej! O femeie a ajuns la spital – FOTO
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișUn accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, s-a produs azi-dimineață, în jurul orei 6:30, pe strada Bistriței din municipiul Dej.
Conform primelor informații, conducătoarea unui autoturism marca Audi, o femeie în vârstă de 45 de ani, în timp ce se deplasa dinspre Cuzdrioara înspre Dej, din motive încă necunoscute, a pătruns pe contrasens, izbindu-se violent de un autocamion care transporta animale.
În urma impactului, autoturismul a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță, dar și polițiștii.
Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.
Traficul rutier s-a desfășurat cu dificultate în zonă, până când polițiștii au efectuat cercetări la fața locului.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.
Știre în curs de actualizare… Revenim cu detalii!
FOTO – Cozac Vlad/Info Trafic jud. Cluj