Conectează-te cu noi

Eveniment

Scandal în Cuzdrioara! Bărbat reținut după ce, prin violență, ar fi sustras un autoturism și s-a plimbat cu el prin Dej

Publicat acum

pe

Polițiștii de investigații criminale din Dej au identificat și reținut un bărbat, de 29 de ani, din Cuzdrioara, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni.

Conform cercetărilor efectuate, la data de 6 noiembrie, în jurul orei 20:00, cel în cauză, aflându-se pe raza localității de domiciliu, prin întrebuințare de violențe, i-ar fi sustras cheile autoturismului persoanei vătămate.

Ulterior, prin amenințări, ar fi determinat persoana vătămată – un tânăr, de 20 de ani, din Mănășturel, să urce în autoturism.

Deși nu avea permis de conducere, bărbatul în vârstă de 29 de ani s-ar fi urcat la volanul autoturismului și ar fi condus pe raza localităților Cuzdrioara și Dej. După circa 2 ore, acesta ar fi abandonat autoturismul, fugind de la fața locului.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute de Codul penal.

În cursul zilei de azi, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive.

ACTUALIZARE: La data de 08.11.2017, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale impotriva bărbatului de 29 ani din Cuzdrioara pentru săvârşirea infractiunilor de tâlharie calificată, lipsirea de libertate în mod ilegal şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, în baza probelor administrate, acesta a fost prezentat instantei de judecată cu propunere de arestare preventivă, faţă de acesta fiind luată măsura arestului la domiciliu pe o durata de 30 de zile.

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER