Eveniment
Accident spectaculos în Câțcău. O mașină a ajuns cu roțile în sus – FOTO/VIDEO
Publicat acum
7 anipe
O femeie în vârstă de 51 de ani din Baia Mare a scăpat ca prin minune după ce mașina pe care o conducea a lovit un parapet și a ajuns cu roțile în sus, în afara șoselei.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 12:30, pe Drumul Național 1C, în localitatea Câțcău. Maramureșeanca circula dinspre Dej înspre Baia Mare când a pierdut controlul mașinii, a pătruns pe contrasens și a acroșat un parapet de pe marginea drumului, iar apoi s-a răsturnat cu roțile în sus pe o țeavă de gaz.
În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, un echipaj SMURD, dar și polițiștii.
Conducătoarea auto – care era singură în autovehicul – a scăpat ca prin minune, fără răni. În zonă s-a deplasat și o echipă a companiei furnizoare de gaze, însă nu a fost nevoie de intervenția acesteia.
Oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul din Câțcău.