Conectează-te cu noi

Eveniment

ACCIDENT SPECTACULOS în Dej. S-a răsturnat cu mașina pe strada Bistriței – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu o victimă, a avut loc în această seară, în jurul orei 23, pe strada Bistriței din municipiul Dej.

Din primele informații, șoferul unui autoturism marca Opel înmatriculat în județul Cluj, care se deplasa dinspre Dej înspre Bistrița, pe fondul unui carosabil umed, din motive încă necunoscute a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, a lovit un capăt de podeț și s-a răsturnat, în poarta unei case.

În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii dejeni.

În mașina care a ajuns cu roțile în sus, pe sensul opus de mers, se afla doar șoferul. Bărbatul în vârstă de 67 de ani, din Cuzdrioara, a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat ulterior la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare. Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER