Conectează-te cu noi

Eveniment

Acțiune a poliției, în weekend, la Dej. Ce ”recoltă” au avut oamenii legii

Publicat acum

pe

Polițiștii municipiului Dej, alături de cei ai Secției 5 Poliție Rurală Dej, sprijiniți de jandarmi au acționat în perioada 12-14 aprilie, context în care au fost legitimate 193 de persoane și controlate în trafic 139 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, 78 dintre ele pentru nerespectarea legislației rutiere, iar alte 7 în baza Legii 61/1991.

Totodată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au desfășurat activități pe raza de competență pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și combaterea faptelor antisociale.

Pentru depistarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului, polițiștii au efectuat aproximativ 100 de testări cu aparatul etilotest. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, majoritatea dintre ele reprezentând încălcări ale normelor rutiere.

Au fost reținute 6 permise de conducere și constatate două infracțiuni la regimul rutier.

Exemple:

La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 19.25, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, pe raza comunei Bonțida. În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 00.10, pe raza aceleiași comune, polițiștii au oprit un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 31 de ani. Testarea acestuia cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Controlul autoturismului a condus la identificarea a două plicuri cu substanță de culoare brun-verzuie, acestea fiind ridicate în vederea înaintării structurii competente pentru continuarea cercetărilor.

IPJ Cluj menționează că acestea nu reprezintă probe în cadrul dosarelor penale, persoanele în cauză fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În ambele cauze polițiștii efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER