Conectează-te cu noi

Eveniment

Acțiune a polițiștilor din Dej. Aproape 30.000 de articole pirotehnice, confiscate – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Astăzi, între orele 06.30-11.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Dej și Secției 5 Poliție Rurală Dej, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități de verificare pe raza de competență pe linie de investigații criminale, ordine publică, evidența populației, circulație rutieră, silvicultură, piscicultură, transport bunuri, contrabandă cu produse accizabile-tutun, alcool, articole pirotehnice.

În cadrul acestei acțiuni, polițiștii au legitimat 165 persoane, au verificat 138 autovehicule, a fost pus în aplicare un mandat de perchezitie domiciliara și un mandat de perchezitie auto, fiind constatate și 3 infracțiuni.

Pentru neregulile constatate au aplicat 86 sancțiuni contravenționale în valoare de 19.570 lei, dintre care 66 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (11 sanctiuni pentru depășirea vitezei regulamentare, 13 sancțiuni privind circulația pietonilor, 10 sanctiuni pentru nerespectarea indicatorului “oprirea interzisa”, 32 sanctiuni la alte abateri disciplinare). Ca măsură suplimentară au fost reținute 5 permise de conducere.

Polițiștii au confiscat și 29.578 articole pirotehnice (35 kg) în valoare totală de 3.500 lei.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER