Conectează-te cu noi

Eveniment

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor din Dej. Ce au urmărit oamenii legii? – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Polițiștii din Dej au acționat, cu efective mărite, pentru menținerea unui climat de siguranță publică pe raza de competență. În urma acțiunii, pentru abaterile constatate, s-a impus aplicarea a peste 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 8.000 de lei.

Azi, 3  noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej și ai Secției 5 Poliție Rurală au organizat o acțiune de amploare pe raza de competență, pentru menținerea unui climat de siguranță publică. Au fost angrenați polițiști de ordine publică, investigații criminale, rutieri și criminaliști. De asemenea, un câine specializat în detectarea tutunului a participat la acțiune.

Polițiștii au acționat pentru prevenirea şi combaterea faptelor contravenționale și penale, precum și pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale. Au fost legitimate 147 de persoane, fiind puse în aplicare 3 mandate de aducere.

De asemenea, acțiunea a vizat prevenirea accidentelor rutiere și impunerea respectării regulilor de circulație.

Polițiștii rutieri din Dej, sprijiniți de cei din Gherla, au acționat cu aparatură radar pe DN 17, în localitatea Cuzdrioara, DN 1 C, DN 18 B – pe raza localităților Câțcău, Cășeiu, Coplean și Rugășești, DJ 172 F – în localitățile Mica si Unguraș, precum și pe raza comunei Jichișu de Jos.

Pentru prevenirea riscului rutier pe raza municipiului Dej, polițiștii au acționat pe străzile 1 Mai, Crângului, Vâlcele, Avram Iancu, Unirii și Constantin Dobrogeanu Gherea.

Au fost verificate 105 autovehicule, iar pentru abaterile constatate la regimul rutier au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale.

Au mai fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, a Legii 333/2003 privind paza bunurilor și a O.U.G. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER