Ştiri din zonă
Acțiune cu forțe mărite în comuna Apahida – FOTO/VIDEO
Publicat acum
5 anipe

În cursul acestei zile, în intervalul orar 6-12, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în mediul rural, precum și în vederea sporirii gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic.
Forțele participante au fost suplimentate de polițiști din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Cluj-Napoca, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio Pop” și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Apahida.
Echipele mixte formate au acționat pe raza comunei, respectiv pe arterele de circulație și mediile de interes operativ din mediul rural, fiind întreprinse activități de verificare în zona pieței agroalimentare și de depistare a conducătorilor de vehicule care se abat de la respectarea prevederilor legale specifice .
Au fost legitimate, în total, 125 de persoane și verificate 98 de vehicule. De asemenea, au fost verificați 23 de producători agricoli, 7 mijloace de transport public în comun și 4 obiective economice.
Neregulile constatate au atras aplicarea unui număr de 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.250 de lei. Dintre acestea, 60 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor participanți la trafic ca urmare a nerespectării normelor de circulație pe drumurile publice prevăzute de OUG 195/2002R.
Totodată, a fost aplicată o sancțiune conform Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, iar 2 persoane au fost sancționate pentru nerespectarea normelor privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Citește și:

ACCIDENT la Coldău, o mașină s-a răsturnat în șanț. Șoferița, rănită și dusă la spital – FOTO

Dejeanul Emanuel Mânzat, AUR și ARGINT pentru România la IFBB Mr. Universe Switzerland 2026 – FOTO

Sora Maria a murit la 101 ani. A îngrijit numeroși bolnavi la spitalul din Dej. Viața ei, dedicată credinței și ajutorării












