Ştiri din zonă
Acțiune de amploare a polițiștilor în județul Cluj! Au fost aplicate peste 900 de sancțiuni
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișÎn perioada 17-23 aprilie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au acţionat pe raza întregului judeţ, în cadrul operaţiunii TISPOL-SPEED, pentru depistarea şi sancţionarea încălcărilor regimului legal de viteză.
Scopul principal al acestor acţiuni a fost acela de conştientizare a conducătorilor auto cu privire la consecinţele nerespectării regimului legal de viteză şi, implicit, de prevenire a accidentelor de circulaţie produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum.
Astfel, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 958 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere, 783 dintre acestea fiind pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Pentru depăşirea vitezei cu mai mult de 50 km/h au fost reţinute 69 de permise de conducere.
Poliţiştii vor continua acţiunile pentru siguranţa participanţilor la trafic, prin respectarea regulilor de circulaţie şi prevenirea evenimentelor rutiere.
FOTO – Arhivă