Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Acțiune în județul Cluj pentru depistarea „piraților rutieri”! Sute de conducători auto au fost sancționați

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

În perioada 1 – 4 august 2019, în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, polițiștii au depistat 244 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 201 imobilizări de autovehicule folosite de „pirați”.

Polițiștii au controlat 21.291 de autovehicule și 13 societăți comerciale, fiind constatate 123 de infracțiuni (6 de natură economică, 80 la regimul circulaţiei rutiere și 37 alte feluri).

De asemenea, au fost aplicate 4.032 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.155 la O.U.G. nr. 195/2002, 371 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 106 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 2.400 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative.

Totodată, au fost efectuate 7.564 de testări cu etilotestul, fiind reținute 21 de permise de conducere şi retrase 223 de certificate de înmatriculare.

La nivelul județului Cluj au fost controlate 991 de autovehicule și au fost constatate 19 infracțiuni rutiere. Totodată au fost aplicate și 293 de sancțiuni contravenționale.

În activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi, au fost angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniu continuă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER